Am auzit (și citit) că pe lângă RO Alert cu urși de prin cartierul în care domiciliez în centrul țării, apar și alerte cu… lei. Dar în alte zone din țară…
Dar nu lei de grădina zoo, ci lei de cămătari 😊
Doar îți mai amintești când hahalera de Mocanu a avut un LEU în videoclipul său. Ghici din ce zonă era leul? 😁
Să credem sau să nu credem această informație?
Băi… Eu zic să o facem. Pentru că în general în partea de sud, sunt mai mulți de aceeași culoare, față de cei ce sunt de cealaltă culoare 😊 Mai frumos de atât nu știu cum să mă exprim 😁
Cred că acele persoane au văzut un leu chiar dacă Direcția Sanitară Veterinară declară că NU mai există alți lei prin curțile oamenilor 😊 Pur și simplu cămătarii, cred eu, s-au mișcat mai repede 😁
Adică l-au prins și l-au ascuns! Iar acum este de negăsit😊
Evident că NU am nici măcar o dovadă în sensul acesta de aceea am precizat că este părerea mea 😊
Nu cred că mai trebuie să precizez că milițienii sunt preteni cu cămătarii, nu?
Inclusiv “Dresorul de Lei!” are prieteni 😁
PS: Mi-au plăcut foarte mult pozele cu „leii” de pe net: