Nu vreau să fiu o persoană rea dar mașina asta NU merită 10 mii de euro!


Prețul este cu voucher rabla. Nu-i rău… Nu-i rău deloc. Dar este mult prea scumpă pentru ce oferă.
Ca să ne înțelegem din prima, nu sunt expert auto, nu sunt electrician, sunt doar un simplu cetățean ce s-a dat timp de o săptămână cu o Dacia Spring. Mulțumesc frumos șefului meu că mi-a dat și mie o mașină de firmă pe toată perioada cât am avut Golful în service 😁
Ca să fac o scurtă introducere, mediul unei Dacii Spring este în traficul bară la bară 😊 Deci nu se pierde frate foarte multă autonomie sau procente din baterie. Chiar este faină pentru oraș. Deci am mers în jur de 20 de km cu 2% baterie în oraș. M-am fâțâit dintr-un cartier într-altul.
1) La interior
Observi plasticele dintr-o mașină, nu? Ai observat că sunt de diferite tipuri 😁
Ei bine, în Dacia Spring, au pus cel mai praf plastic posibil. Băi băiatule, să te ferească Dumnezeu să faci o tamponare cu mașina asta că se sparge mai ceva ca un bibelou. 😊 Și ce este mai trist, că mai cer și aproape 20 de mii de euro pe ea.




Ca și dotări, se prezintă bine. Ce nu mi-a plăcut personal, este că geamurile electrice de pe spate, nu le poți controla tu ca și șofer. Sau nu am descoperit eu încă…
2) Este spațioasă?
Cred că mai spațioasă era un Matiz față de Spring. Pe bune de nu… Hai că pentru mine, să zicem că este bună la 1,65 ai mei 😁 Dar am mers cu Springul cu diferite persoane ce au diferite dimensiuni și foarte, foarte greu au intrat. Iar de coborât din mașină ce dracu să mai zic?
Este o mașină mică. Punct! Dar pentru oraș este foarte bună 😊
3) Motorul

Păcat de spațiul acesta…
Nu vreau să zic ceva doar de dragul de a mai zice cineva încă ceva daaaar aici (deasupra motorului), nu puteau să mai optimizeze cu ceva spațiul acesta? Încap lejer 2 plase full de rafie de la ce magazin vrei tu, peste motor 😁 Înțelegi ce zic?
4) Încărcarea mașinii
Am fost la un frumos magazin nemțesc să cumpărăm mici și pui la rotisor 😁 Mai aveam în baterie 80%. Am zis să trag la stația magazinului. Ce vorbești frățică, poți încărca la stația lor fără cont dacă achiți o sumă fixă de 263 de lei iar după încărcare îți dă restul. Ca prostul, am încercat. Am rămas cu același procent la baterie și cu banii luați din cont. Văzând chestia asta, am sunat la ei. Căci pe stație ai un număr de telefon în cazul în care nu te descurci. Exact ca mine 🙈 Asta este… A doua oară NU mă mai prinde cineva la un astfel de magazin să încarc o mașină electrică. Banii îi recuperezi integral, căci nu ai încărcat ceva 😁 Rămâi doar cu un gust amar că nu ți-au ieșit planurile.
Din punctul meu de vedere, îți trebuie o priză acasă. Dar îți trebuie o priză să NU treacă prin contuarul casei. Doar așa poți avea încredere în mașină că o să-ți ajungă pentru orice ai face. Să ai o priză în cartier unde poți plătii încărcarea. Sau dacă face primăria cinste și mai bine dar o să fie omor. Toți vor să meargă moca.
5) Mersul pe timp de noapte!
Este unul fain 😁 Nu știam că are senzori de lumini 🙈 Se aprind singure luminile… Este prima oară când mă face o mașină în privința luminilor. Efectiv nu știu cum să le opresc de pe modul automat. Am tot învârtit de maneta aia de numa numa și tot nimic. Deci chiar nu știu… încă 😁. Aflu eu… Mă ambiționez să nu citesc manualul mașinii pentru că vreau să-mi pun capul la contribuție ✌️
În concluzie, este o mașină bună 😊
Prețul de 10 mii de euro este măricel pentru ce oferă dar de oraș merge foarte bine. Ăsta este mediul ei: orașul. Știu că poți face drumuri cu ea și în exteriorul orașului dar cu o autonomie de 200 de km, nu prea poți ajunge foarte departe. Plus că, nu îți garantează nimeni că vei avea o priză liberă cu încarcare rapidă, ca să stai doar 30 de minute pentru a se încărca de la 30/40% la 100%.
Iar dacă mai și circuli cu viteze de peste 80 km/h, mai mult ca sigur nu o să faci 200 de km de autonomie. Garantat mergi doar 100. Poate nici atât 😁
Când s-a lansat și aveam posibilitatea să ne achiziționăm cu toții la prețul de 8 mii de euro, parcă altfel sună 😁 Dar așa mi se pare scumpă.



