De când au scos „aleșii poporului” taxa auto, mi-am luat mașină. Mai exact imediat după ce au scos-o. Și chiar mă gândeam, să deschid o afacere pentru toți proprietarii de autoturisme (și secand-hand dar și pentru cele noi).
Și ce dracu de afacere să faci în România asta frumoasă?
Păi mă gândeam la parfumuri auto dar de fiecare dată când mergeam la supermarketurile ăstea mari, vedeam culoare întregi de parfumuri auto și mă gândeam: Cu ce să vin nou pe acest raion?
Nu prea ai cu ce, dacă nu spargi câțiva zeci de mii de euro…
Pe urmă, mă gândeam la o variantă ajutătoare pentru șoferi… ceva indispensabil. Gata! Am găsit! (Am zis eu)
Pun bazele unei firme, ce îți aduce combustibilul „la botu’ calului”.
Okey! Dar, cu cât cumperi benzina & motorina ca pe urmă să mai adaugi și tu ceva (pentru cheltuielile zilnice, pentru salarii etc). Păi mai mult decât este la pompă, asta este clar.
Și cine este destul de comod, ca să plătească o astfel de sumă?
Chiar nu știu, pentru că am renunțat la idee când am pus problema transportului de combustibil. O cisternă costă cât o casă pe pământ. Plus avize, reguli… România! Superb!

În schimb, în Dubai, se pretează o astfel de afacere. La ăștia, 35 de litri de carburant costă aproximativ 85 de lei. Așa da. Cu 150 de lei ai făcut plinul…


