2025 se anunță un an decisiv pentru piața imobiliară europeană, aflată într-un proces de adaptare și consolidare, potrivit unei analize realizate de Cushman & Wakefield Echinox. Specialiștii companiei estimează că, deși riscurile economice și geopolitice persistă, direcția generală este una pozitivă.
Factorii care susțin această evoluție sunt temperarea inflației, reducerea treptată a dobânzilor și creșterea veniturilor reale, elemente ce pot transforma sectorul imobiliar într-un pilon al redresării economice europene.
Pentru România, contextul este favorabil: economia locală este așteptată să înregistreze o creștere superioară mediei din zona euro, estimată la doar 1,3% pentru 2025. Acest avans ar putea impulsiona atât consumul, cât și investițiile, consolidând atractivitatea pieței imobiliare locale.
Cu toate acestea, provocările nu dispar: creșterea costurilor de construcție, presiunea inflaționistă și incertitudinile internaționale rămân factori de luat în calcul. Totuși, direcțiile strategice de dezvoltare – tranziția spre sustenabilitate, digitalizarea și adaptarea la noile cerințe ale pieței – creează oportunități importante pentru investitori.
„Succesul depinde de cât de repede vor reuși actorii din piață să se adapteze schimbărilor și să valorifice inovația și sustenabilitatea. Vedem perspective solide pentru segmentele de retail, logistică, industrial și birouri”, a declarat Vlad Săftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox.



