Pe măsură ce temperaturile cresc, praful devine o prezență tot mai deranjantă în casele noastre. Chiar dacă nu poate fi eliminat complet, specialiștii în curățenie spun că există metode eficiente prin care poți păstra o locuință ordonată și sănătoasă, fără a petrece ore întregi cu mopul în mână.
Primăvara și vara aduc nu doar soare și aer proaspăt, ci și mai mult praf în case, spun experții. Acesta se acumulează rapid pe mobilă, podele, tapițerie sau chiar în zone greu accesibile, cum ar fi tavanul sau aparatul de aer condiționat. Iar dacă nu este curățat constant, poate afecta calitatea aerului din interior și poate agrava alergiile.
Trucurile gospodinelor moderne: ce funcționează cu adevărat
Pentru o curățenie eficientă, instrumentele potrivite fac diferența. Ai nevoie de lavete din microfibră, prosoape speciale pentru sticlă, un aspirator ușor de manevrat – ideal cu filtru HEPA, prosoape de hârtie, un detergent universal și, eventual, o sticlă cu pulverizator.
Lavetele din microfibră sunt esențiale: materialul reține praful, iar curățarea lor e rapidă. Pentru zonele înalte, cum sunt colțurile tavanului, se poate folosi o lavetă prinsă de un băț lung. Suprafețele lucioase, precum geamurile sau oglinzile, trebuie șterse cu prosoape speciale pentru sticlă, care nu lasă urme și nu zgârie.
Aspiratorul – dacă are și funcție de mână sau accesorii speciale – este util pentru spații dificile: deasupra dulapurilor, pe plinte sau în jurul obiectelor decorative. Iar dacă ai animale de companie, filtrul HEPA devine aproape obligatoriu.
Cât de des e recomandat să faci curățenie?
Nu toate camerele din casă necesită aceeași frecvență de curățare, dar igiena zilnică este esențială pentru un mediu sănătos.
- Bucătăria ar trebui curățată zilnic, mai ales după gătit.
- Baia se recomandă a fi igienizată de cel puțin două ori pe săptămână.
- Dormitorul, inclusiv schimbarea lenjeriei de pat, trebuie întreținut cel puțin o dată pe săptămână.
- Praful din toată casa ar trebui șters cât mai des, pentru a preveni acumularea și reapariția rapidă.
Curățenia, între rutină și stare de bine
Curățenia nu mai este doar o activitate gospodărească, ci și o formă de grijă pentru sănătate și confort. O casă curată contribuie la un somn mai bun, reduce stresul și creează un mediu mai plăcut de locuit.
Așadar, dacă îți dorești o locuință care să strălucească de curățenie, nu e nevoie de soluții miraculoase, ci de puțină organizare, disciplină și produsele potrivite.



