• Acasă
  • Contact

Unghiul de fugă al mașinii tale!

Posted on 7 mai la 07:05
Niciun comentariu

Am fost recent la o reglare de unghiuri. Asta pentru că mi-am schimbat 2 bucși la bara stabilizatoare din față + bieletele. Zis și făcut 😁

Înainte de treaba asta se auzeau sunete ciudate la denivelări, macadam dar și la gropi. După schimbare, nu s-au mai auzit o perioadă 😁 În ziua de astăzi, parcă au reapărut. Dar la denivelări mai urâte…

Să-ți explic la ce mă refer prin denivelări urâte:

Cunoști acele petice de asfalt pe care le utilizează orice primărie din țara asta? La acelea mă refer 😊 Unele’s mai înalte ca asfaltul original, altele sunt mai înalte ca alte petice și tot așa. M-ai înțeles acum 😊

Și mă duc frumușel la unii să-mi regleze direcția (zis și unghiul de fugă) pentru că îmi demontase puntea față. Mi-a montat dispozitivele acelea pe jante și bagă mare la măsurat. Mi-au rezultat roțile din față foarte puțin ieșite din zona aceea verde dar surpriza mare a fost pentru roțile din spate. Am roata stângă spate foarte strâmbă iar roata dreaptă spate este mai aproape de adevăr. Concluzia? 3 roți bune și una strâmbă.

Ce mi s-a părut și mai interesant este că nu a putut să lucreze la puntea spate pentru că sunt blocate chestiile alea pe acolo.

Deci?

Trebuie să-mi schimb absolut toate bucșile pe puntea spate, arcurile (cică am unul rupt) dar și amortizoarele pentru că îmi curg. Asta este…. Eu nu le-am văzut 😁

La executat de direcție am fost aici iar prețul a fost de 220 de lei pentru puntea față. Dacă vrei și spate mai adaugi tot atât 😁 Ăsta-i prețul…

Sunt de părere că este bine o dată la doi ani să mergi din când în când la reglaj de direcție. Nu îți dai seama din mers dacă este să fie ceva. Trebuie să mergi acolo 😊

Post Views: 26

(P) Susține-l pe Mitică: Cumpără produsele tale preferate din următoarele magazine: Emag; Mathaus; PCGarage; FLIP.ro; FashionDays; NailsUP; BăuturiAlcoolice; Acestea sunt link-uri afiliate!

Articolul anterior
Observ chestii! (32)
Articolul următor
Putem zice că am trăit o poveste?

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Mitică pe Facebook

Blogu’lu’Mitică

© 2021 Blogu’ lu’ Mitică. Web Design & Development by WebSketch Web Design Agency  | Termeni si conditii